Adoptarea Legii Geodezului (nr. 267/29.10.2024) marcheaza un moment de referinta pentru profesia noastra, oferind un cadru legislativ clar, menit sa reglementeze si sa consolideze activitatea geodezilor din Romania.
Aceasta schimbare aduce beneficii semnificative pentru profesionisti dar si pentru publicul larg, pe care le detaliem mai jos.
For decizional propriu
Unul dintre cele mai importante puncte ale acestei legi este crearea unui Colegiu al Geodezilor, care va gestiona autorizarea, organizarea si standardele profesionale ale membrilor sai. De asemenea, toti geodezii autorizati in prezent vor fi preluati automat in noua structura, cu aceleasi drepturi si obligatii. Astfel, NU va exista necesitatea reautorizarii.
In plus, legea ofera posibilitatea ca toate deciziile importante referitoare la functionarea Colegiului sa fie dezbatute si supuse la vot, asigurand astfel o transparenta crescuta si o reprezentare echitabila a intereselor profesionistilor.
In prezent, aproximativ 40 de asociatii profesionale sunt recunoscute de ANCPI. Atat de multe voci, cu pareri diferite, au pus in dificultate dialogul cu autoritatile. Colegiul Geodezilor va oferi o platforma unitara, care sa ne permita sa fim auziti si sa avem o influenta reala asupra deciziilor ce ne afecteaza profesia.
Implicare si colaborare
Legea subliniaza importanta implicarii tuturor profesionistilor din domeniu. Deciziile privind regulamentele de functionare (ROF) si alte aspecte esentiale vor fi luate in urma unor consultari si voturi democratice, oferind fiecareia dintre noi oportunitatea de a contribui la dezvoltarea profesiei.
O practica unitaria
In absenta unui cadru legislativ bine definit, multi dintre noi ne-am confruntat cu situatii dificile, generate de diferite interpretari ale unor prevederi legale. Noua lege aduce un cadru legislativ care protejeaza atat geodezii, cat si beneficiarii serviciilor noastre.
Devenim mai puternici impreuna
Asa cum mentiona unul dintre colegii nostri, succesul acestei legi si al Colegiului Geodezilor depinde de implicarea activa a tuturor membrilor. Este momentul sa fim o comunitate unita, sa participam la dezbateri si sa contribuim la luarea deciziilor care ne vor influenta viitorul profesional.
In lipsa unei implicari reale, riscam sa ne confruntam in continuare cu situatii dificile care tin de interpretarile fiecarei autoritati cu care interactionam si, de asemenea, cu impredictibilitate pe termen mediu si lung.
Legea Geodezului nu este doar o reglementare juridica, ci o oportunitate pentru geodezii din Romania sa-si defineasca viitorul profesional, iar pentru publicul larg sa beneficieze de servicii mai bune si de rezolvari mai predictibile.
Ai întrebări despre cum te afectează noua Lege a Geodezului?
Spune-ne pe scurt situația ta și îți spunem exact ce pași ai de urmat și cât durează. Discuție inițială gratuită, fără obligații. Firmă autorizată ANCPI Clasa I.